Președintele grupului social-democrat din cadrul Parlamentului European, Iratxe Garcia Perez, salută decizia Curții Constituționale din România, în cazul Renatei Weber.
„Avocatul Poporului este un garant al democrației și al statului de drept.
Decizia de a-l demite reprezintă o încercare clară de a submina aceste valori.
Felicit decizia unanimă a Curții Constituționale care spune că acest abuz a fost neconstituțional”, a spus Iratxe Garcia Perez, pe pagina ei de Twitter.
Curtea Constituțională a României a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice. Astfel, Renate Weber este repusă în funcția de Avocat al Poporului, potrivit CCR.