Începând din data de 1 iulie, indemnizaţiile de şomaj tehnic nu se mai decontează de la bugetul de stat, iar angajatorii care doresc să aplice măsura şomajului tehnic trebuie să suporte din bugete proprii aplicarea acesteia, conform unei analize Onv Law.
Ultimul termen până la care s-a prevăzut posibilitatea de a beneficia de acest sprijin din partea statului pentru domeniile restricţionate din cauza „pandemiei” fiind 30 iunie 2021, conform OUG 211/2020.
Astfel, rămân aplicabile dispoziţiile generale ale Codului Muncii, care oferă posibilitatea angajatorului de a aplica măsura şomajului tehnic în privinţa salariaţilor, însă indemnizaţia aferentă de 75% din salariul de bază va fi suportată direct de angajator.
Potrivit modificărilor aduse de Legea 298/2020 în Codul Muncii, la finalul anului trecut s-a reglementat cu titlu general regimul şomajului tehnic în perioade de stare de asediu sau stare de urgenţă decretate pe teritoriul României.
Astfel, salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care au contractul individual de muncă suspendat beneficiază de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în vigoare, pe toată durata menţinerii unei stări de asediu sau stări de urgenţă în România.
Totuşi, modificările introduse în Codul Muncii nu vizează şi ipoteza unei stări de alertă, ci doar starea de urgenţă şi starea de asediu.
De asemenea, angajatorul are posibilitatea acum, dacă bugetul acestuia permite, să suplimenteze indemnizaţia acoperită de la bugetul de stat cu sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
„O dispoziţie particulară în noul Cod al Muncii este ultimul alineat al art. 531 din Codul Muncii. Potrivit acestuia, se interzice angajatorilor să îi concedieze pe acei angajaţi care au beneficiat de şomaj tehnic pentru o perioadă de timp cel puţin egală cu perioada pentru care au beneficiat de această măsură de sprijin de la bugetul de stat,”, explică Av. Lorena Ciobanu, partener în cadrul companiei, potrivit Mediafax.
Interdicţia de concediere menţionată mai sus se aplică doar pentru locurile de muncă ocupate de persoane cu privire la care s-a dispus şomajul tehnic după intrarea în vigoare a Legii 298/2020, şi anume 27.12.2020.
Potrivit declaraţiilor publice în preajma momentului dezbaterii bugetului pe anul 2021, suma indemnizaţiilor de şomaj tehnic acoperite de la bugetul de stat a fost estimată pentru anul 2021 la 798 milioane lei.