Facturi mai scumpe cu 80% la gaze. Potrivit specialiştilor, cuplarea preţului din producţia internă de gaze la preţul bursei de la Viena fără stabilirea unui mecanism clar de protecţie a consumatorilor vulnerabili, expune România, în prag de sezon rece, la o creştere a facturilor de circa 80%.
Producţia internă continuă să scadă, consumul având o revenire peste aşteptări, lucru care nu dă timp pentru umplerea depozitelor pentru iarnă.
„Noi în loc să inundăm piaţa cu gaz intern, am creat mecanismul perfect de scumpire“, spun oamenii din piaţă, potrivit Mediafax.
Conform unor calcule ZF făcute pe baza datelor din rapoartele ANRE, situaţia este alarmantă pe piaţa gazelor. În primele cinci luni ale anului consumul intern a crescut cu aproape 10%, importurile din Rusia s-au majorat cu peste 20%, exporturile de gaze din România, unde intră şi tranzitul, au crescut de circa 20 de ori, iar producţia internă a scăzut.
Pe pieţele internaţionale, preţul a explodat. De la 18 euro pe MWh în primul trimestru al anului, contractele pe gaze pe bursa de la Viena, CEGH, pentru ultimul trimestru se încheie la peste 47 de euro pe MWh.