Președintele Dumei rusești: UE va trebui să plătească în ruble nu numai pentru gaz, ci și pentru petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea

Președintele Dumei rusești: UE va trebui să plătească în ruble nu numai pentru gaz, ci și pentru petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea

Uniunea Europeană va trebui să plătească în ruble dacă vrea gaz rusesc, a atenţionat miercuri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, avertizând de asemenea că şi exporturile de petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea vor fi vândute în curând pe ruble, informează Reuters.

După ce Occidentul a impus sancţiuni drastice împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca exporturile de gaz natural spre Europa şi SUA să fie achitate în ruble.

Miniştrii energiei ai ţărilor din Grupul celor şapte cele mai industrializate ţări ale lumii (G7) au respins cererea de plăţi în ruble, a declarat ministrul german Robert Habeck. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus la rândul său lui Vladimir Putin că acest lucru nu ar fi posibil.

„Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble”, a transmis miercuri, într-o postare pe o reţea socială, Viaceslav Volodin. „Mai mult decât atât, ar fi corect – acest lucru este benefic pentru ţara noastră – să fie extinse listele de produse care să fie plătite în ruble, pentru a include: îngrăşăminte, cereale, ulei de gătit, ţiţei, cărbune, metale, cherestea, etc.”, a adăugat el.

ECONOMIC POLITICA SOCIAL ULTIMELE STIRI