Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunţat joi că s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul a șase funcționari din cadrul Primăriei Capitalei, care în 2015 au făcut parte din Comisia de evaluare/negociere în atribuirea unui acord-cadru de servicii de evaluare imobiliară, scrie G4Media.
Faptele s-ar fi petrecut în anul 2015, iar prejudiciul este estimat la peste 700.000 de lei, anunță DNA într-un comunicat de presă. Cei șase sunt acuzați de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, iar asociatul unic al unei societăți comerciale este acuzat de obținere ilegală de fonduri
Comunicatul DNA:
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 356/VIII/3 din 20 aprilie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus, la data de 25 martie 2022, punerea în mișcare a acțiunii penale față mai mulți inculpați, la data faptei reprezentanți ai Comisiei de evaluare/negociere din cadrul Primăriei municipiului București:
CONSTANTINESCU OCTAVIAN CLEMENT, la data faptei președinte cu drept de vot al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de consilier personal al Primarului General,
STOIAN TEODORA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Direcția Contracte,
CÎMPEANU CARMEN, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Șef Serviciu Evidență Achiziții Externe,
OLARIU RODICA la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Expert-Direcția Contracte
SLABU CRISTINA, la data faptei membru al Comisiei de evaluare/negociere, ocupând funcția de Expert-Direcția Contracte,
MINCU DANIELA, la data faptei director general al Direcției Generale Achiziții,
Fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul
De asemenea, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de asociatul unic al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2015-august 2015, inculpații Constantinescu Octavian Clement, Stoian Teodora, Cîmpeanu Carmen, Olariu Rodica, Slabu Cristina, în calitate de membri ai comisiei de evaluare desemnați pentru atribuirea unui acord-cadru de servicii de evaluare imobiliară a bunurilor imobile în domeniul public/privat sau aflate în administrarea municipiului București și inculpata Mincu Daniela, director general al Direcției Generale Achiziții, ar fi încălcat dispozițiile legale (OUG nr. 34/2006 și O.G. nr. 119/1999), cu ocazia desfășurării celor două proceduri de atribuire a Acordului-cadru, respectiv licitație deschisă și negociere. Aceștia nu ar fi transmis spre publicare un anunț de participare, nu ar fi asigurat un tratament egal și transparent între operatorii economici, stabilind firma câștigătoare deși aceasta nu îndeplinea cele 3 cerințe minime de calificare pentru atribuirea Acordului Cadru, respectiv :
– nu ar fi avut experiență similară în domeniu cu privire la prestarea de servicii de evaluare imobiliară, în ultimii trei ani, cu o valoare cumulată mai mare de 1.000.0000 lei, respectiv 222.230 euro, așa cum a pretins
– nu ar fi depus documentele solicitate referitoare la utilajele/echipamentele tehnice de care dispune și caracteristicile acestora;
– nu ar fi depus Angajamentul ofertantului potrivit căruia, în cazul indisponibilității unor persoane dintre cele nominalizate, le va înlocui numai cu persoane cel puțin la fel de calificate
La rândul său, reprezentantul firmei câștigătoare ar fi prezentat date false, inexacte ori incomplete referitoare la experiența în domeniu.
Faptele descrise ar fi produs Primăriei Municipiului București o pagubă în valoare de 724.424 lei cu TVA lei și un folos necuvenit în același cuantum firmei câștigătoare.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.