Alex Blania, CEO-ul Worldcoin, o companie care vrea ca miliarde de oameni să-și scaneze irisul pentru a crea un sistem global de autentificare, a spus că o formă globală de identificare va fi implementată „fie că îți place sau nu”.
Worldcoin a fost co-fondat de Sam Altman, care este și CEO-ul OpenAI, compania din spatele controversatului ChatGPT. Compania folosește o tehnologie care scanează irisul oamenilor din întreaga lume, date care sunt ulterior folosite pentru a primi acces la ecosistemul Worldcoin, fiind și un mijloc de a face distincția între oamenii reali și roboți.
Aceasta înseamnă că succesul Worldcoin va fi parțial determinat de succesul pe care îl va avea AI în uzurparea identității oamenilor, domeniu cu care și OpenAI are legături strânse. Într-un comentariu recent, Blania a spus că, în cele din urmă, oricine va dori să folosească internetul va trebui să fie autentificat prin Worldcoin sau „ceva asemănător”.
„Ceva de genul unui ID global va exista în cele din urmă, ceea ce înseamnă că va trebui să confirmați [că sunteți om] pe internet, indiferent dacă vă place sau nu”, a spus Blania.
Coindesk rezumă astfel obiectivele ambițioase ale Worldcoin: Pentru a face acest lucru, au inventat un dispozitiv fizic numit „The Orb” care vă poate scana globul ocular. Scopul este ca The Orb să scaneze în cele din urmă fiecare glob ocular al fiecărui om de pe Pământ. Și la un moment dat, dacă totul va merge bine, toată lumea va avea acces la instrumente financiare deschise și descentralizate.
Sursa: ZiuaNews