Pe motiv că și așa nu prea mai are personal și după ce a redus, din pix, la mai puțin de jumătate numărul multinaționalelor vizate, Ministerul Finanțelor a decis să desființeze Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, transformând-o într-un birouaș oarecare. Astfel, se pune capăt și puținelor controale pe la firmele străine care se mai făceau în România, frânate și alea de presiuni venite de pe la ambasade și de case de avocatură care intimidau inspectorii.
Fără stimulente financiare și cu sabia lui Damocles deasupra capului la fiecare control făcut la câte o multinațională, inspectorii Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul ANAF, au preferat să plece care pe unde, pentru a scăpa de stress și de presiuni venite din toate părțile. Soluția Ministerului Finanţelor pentru personalul subdimensionat al celei mai importante direcții a fost desființarea. Și asta după ce s-a asigurat, la sfârșitul anului trecut, că schimbă criteriile de încadrare la mari contribuabili a companiilor și le reduce la mai puțin de jumătate.
”Se impune o reaşezare a posturilor la nivelul agenţiei acolo unde este nevoie, precum şi o revizuire a modelului organizaţional într-un mod care să permită o performanţă asumată a agenţiei şi o eficientizare a activităţii instituţiei cu rolul cel mai pregnant în asigurarea veniturilor statului român, concomitent cu preluarea la nivel central a activităţii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) pentru o eficientizare a activităţii acesteia, concomitent cu comasarea unor activităţi, întărirea structurilor suport de la nivel central şi desfiinţarea unor posturi de conducere”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor.
Analiză dubioasă
În anul 2023, la nivelul ANAF, s-a realizat o analiză privind activitatea fiscală a contribuabililor mari, din perspectiva identificării cât mai corecte a eşantionului agenţilor economici cu cea mai mare importanţă fiscală, susține Ministerul Finanțelor. Astfel, s-a constatat necesitatea diminuării numărului de mari contribuabili, în funcţie de criteriul de bază agregat, raportat la ponderea acestora în veniturile bugetare declarate. Până la data de 01 ianuarie 2024, numărul marilor contribuabili gestionaţi de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a situat în limita unui număr de maxim 3.000. Din aceştia însă, un total de 1.424 cei mari contribuabili deţin o pondere de 46,42% din sumele declarate la nivel naţional, diferenţa reprezentând un procent de până la 5% din aceste sume, explică ministerul.
Ca atare, eliminarea unui număr de contribuabili din categoria marilor contribabili va permite DGAMC să îşi orienteze eforturile pentru susţinerea categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal, oferind acestora servicii publice de o înaltă calitate. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2024, un număr de 1.064 contribuabili aflaţi în administrarea DGAMC vor trece în gestiunea administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, respectiv a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti. Măsura ar fi benefică pentru că deplasarea la sediul organului fiscal – administraţiile judeţene ale finanţelor publice este mai facilă decât deplasarea acestora la sediul DGAMC din Bucureşti. În plus, ar rezolva și problema diminuării accentuate a numărului de personal al DGAMC, sesizată în repetate rânduri de conducerea acestei structuri în cursul anului 2023, mai precizează Ministerul Finanțelor.
Funcţionarea corectă a sistemului fiscal la nivelul său teritorial şi al fiecărei categorii de contribuabili este importantă pentru a mobiliza veniturile necesare statului şi finanţării politicilor sale publice pe termen mediu şi lung, astfel încât să contribuie la dezvoltarea economică şi social, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ. Mai mult, aceste ”reforme fiscale-structurale, orientate spre creşterea eficienţei sectorului public, vor conduce, la rândul lor, la creşterea colectării veniturilor”. De la 1 aprilie 2024, Direcția care se ocupă de controlul fiscal al multinaționalelor va deveni o direcție a ANAF, fără personalitate juridică. Fuziunea se va face prin absorbția DGAMC de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cadrul aparatului propriu al agenției.
Sursa: Național