Un șef din Poliția Sectorului 3, trimis în judecată. Tranzacțiile cu terenuri care au atras atenția DNA

Un șef din Poliția Sectorului 3, trimis în judecată. Tranzacțiile cu terenuri care au atras atenția DNA

Comisarul-șef Robert Marian Iancu, șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice de la Poliția Sectorului 3, a fost trimis în judecată, în urmă cu o lună, de procurorii din cadrul DNA pentru operațiuni financiare incompatibile cu funcția.

Preț de aproape un deceniu, Robert Marian Iancu ar fi luat bani cu împrumut de la dezvoltatori imobiliari, cu ajutorul cărora ar fi achiziționat și revândut terenuri altor dezvoltatori imobiliari. Din aceste tranzacții, comisarul-șef ar fi câștigat peste 850.000 de euro, conform acuzațiilor formulate de DNA, relatează G4Media. 

Nu mai este la serviciul ăsta”, a spus o angajată a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice de la Poliția Sectorului 3 în momentul în care un reporter al sursei citate a încercat să ia legătura luni, 2 septembrie, cu comisarul-șef. 

Dosarul în care Robert Marian Iancu are calitatea de inculpat a fost înregistrat luni, 19 august, la Tribunalul București și este în stadiul de Cameră Preliminară. 

Faptele săvârșite

Potrivit unui pasaj din rechizitoriu, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice de la Poliția Sectorului 3 este invinuit de opt acte materiale de operatiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția.

În rechizitoriu se arată că în intervalul 25.09.2015-17.04.2024, comisarul-șef „a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț prin care a obținut profituri totalizând 883.716 Euro, în asociere cu dezvoltatori imobiliari (…)”. 

Iată două asemenea cazuri din cele șapte prezentate de procurorul de caz. Menționăm că spațiile punctate sunt anonimizări realizate de Tribunalul București. 

La 10.09.2018 și 15.01.2019, … a achiziționat și revândut un teren, obținând un câștig de 182.716 euro, cu o suprafață de 20.194 metri pătrați din…. Pentru a achiziționa imobilul, acesta a trebuit să împrumute de la dezvoltatorul imobiliar…. suma de 100.000 de euro, încasând la data de 10.09.2018 în cont 414.135 de lei. O zi mai târziu, …. a virat în contul vânzătorului … SRL, suma ridicându-se la 416.988 lei. Ulterior, după ce terenul a fost vândut către ….SRL, ofițerul a încasat la 15.01.2019 în cont 1.296.122 de lei, sumă pe care a folosit-o (la care s-a adăugat și suma de 135.765 lei restituită la data de 26.03.2019 de către dezvoltatorul …. din împrumutul de 41.300 de euro oferit ofițerului în 2015) pentru a rambursa împrumutul de 480.000 de lei de la dezvoltatorul…, iar la data de 22.02 și 12.04.2019 a încasat cash 950.000 lei. 

Ce funcții a mai ocupat Robert Marian Iancu

Potrivit anchetatorilor, în unele cazuri, cei care achizitioneau terenurile scoase la vânzare de comisarul-sef erau dezvoltatori imobiliari sau intermediari ai acestora. Cea mai recentă faptă prezentată în rechizitoriu a fost săvârșită în perioada 11-17.04.2024, atunci când „ofițerul a încercat să cumpere un teren pentru dezvoltare imobiliară în…, efectuând căutări la fața locului și verificări ale caracteristicilor fizice și juridice ale unor terenuri, între care un teren oferit spre cumpărare lui… la prețul de 1.200.000 EURO”. 

Cea de-a opta faptă ar fi fost săvârșită la data de 13.06.2023. „În scopul obținerii de profituri necuvenite din comercializarea legumelor prin înființarea unei societăți agricole și obținerea de fonduri UE nerambursabile”, comisarul-șef ar fi achiziționat cu administratorul unei piețe din Sectorul 3, la prețul de 30.000 euro, „un teren de 19.604 m2 în…, pentru înființarea unui centru logistic de legume, procesarea produselor agricole și montarea de panouri fotovoltaice. Pentru plata prețului, el a depus în numerar în 09.06.2023 în cont BRD-GSG suma de 15.000 EURO și a transferat-o în data de 13.06.2023 către vânzătorul terenului.” 

Robert Marian Iancu a fost șef al Biroului de Investigare a Fraudelor de la Serviciul Regional de Poliție Transporturi București și șef al Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța. 

În urmă cu cinci ani, acesta a fost numit șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în cadrul Poliției Sectorului 3. 

Sursa: Adevarul

JUSTIȚIE SOCIAL ULTIMELE STIRI