Rareș Bogdan deranjat de jandarmii care au intervenit la terasa unde lua masa cu familia: ‘Mie mi s-a părut o intimidare’
”Rareș Bogdan s-a arătat iritat de prezența jandarmilor la restaurantul din Herăstrău unde lua masa cu familia, afirmând că nu i se pare normal ca în local, unde sunt familii și copii, forțele de ordine să vină în uniforme. Mai mult, l-a sunat pe colegul său de partid, ministrul Bode și pe secretarul de stat Bogdan Despescu și le-ar fi explicat dumnealui cum trebuie să fie efectuate controalele.
Sindicaliștii de la Europol, Sindicatul Polițiștilor Europeni, îi explică europarlamentarului liberal că polițiștii și jandarmii acționează din cauza restricțiilor impuse chiar de către partidul din care face parte. În plus, Europol îi transmite că l-a sunat degeaba pe ministrul Bode, pentru că jandarmii care l-au deranjat la masă erau trimiși chiar de acesta pentru că li se cer ”cifre”.
Acum, nici nu știm cum ce să începem pentru a-l lămuri pe europarlamentarul Rareș Bogdan…
1. În primul rând îi reamintim că la guvernare se află partidul din care face parte. Adică tocmai cei care au impus restricțiile și care trimit constant, în fel de fel de planuri de acțiune, jandarmi și polițiști să defileze pe la terase, restaurante, mall-uri.
2. Noi am tot urlat ca lupii la lună timp de 1 an, că de la nivelul MAI, prin videoconferințele periodice se impuneau „cifre”. Număr de amenzi, acțiuni și controale cât mai multe și mai puțină muncă de poliție. Dacă Rareș Bogdan are impresia că polițistului sau jandarmului îi face plăcere să ridice de la masă clienți, să îi numere, să îi legitimeze și să îi șicaneze, se înșală amarnic.
3. Aluzia cu restaurantele care se transformă în cluburi este reală. De aceea nu înțelegem de ce colegii de partid ai lui Rareș Bogdan, care au emis HG-ul cu restricțiile nu au oferit instrumente polițiștilor să și acționeze în astfel de cazuri. Cu toate că este interzisă funcționarea cluburilor și discotecilor, patronii teraselor din Herăstrău și de la mare, apropiați ai oamenilor politici, au făcut suficient lobby pentru a nu fi atinși de restricții sau de sancțiuni astfel că în momentul de față există o lacună legislativă, care nu le permite polițiștilor să îi sancționeze.
Vă reamintim că în urmă cu aproximativ 4 săptămâni premierul Câțu critica forțele de ordine că nu sunt „suficient de vizibile” și îi cerea ministrului Bode „mai multe controale”, la acel moment mai rămânea ca și femeia de serviciu să fie scoasă în patrulare prin mall-uri, piețe și alte zone aglomerate. Acum, veniți dumneavoastră și ne spuneți ca v-ați simțit „intimidat” de uniformă și de prezența jandarmilor în restaurant la ora 14. Practic, noi suntem pe post de minge de ping-pong într-o instituție care conform legii este apolitică, dar în care primești comenzi de la oameni politici. Și atunci ne întrebăm, oare nu ar fi mai bine ca aleșii neamului și clientela de partid să anunțe unde iau masa (mic dejun, prânz, cină, sprițuri, cafele etc) sau care localuri pot fi controlate și care nu, în așa fel încât, în viitor, forțele de ordine să nu mai „gafeze”?
Și, în loc de concluzie, poate Rareș Bogdan ar trebui să știe că de fapt cei doi jandarmi care l-au deranjat, l-au deranjat în numele ministrului Lucian Bode și a secretarului de stat Bogdan Despescu, cei care dispun astfel de controale.”, este mesajul Europol pentru Rareș Bogdan.