Consiliul Local Sector 6 a adoptat, joi, proiectul privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6.
Au fost 9 voturi împotrivă, exprimate de grupul PSD, în timp ce pentru aprobarea proiectului au votat 16 consilieri locali.
Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor s-a opus reorganizării Poliţiei Locale şi au ridicat obiecţii la proiectul de hotărâre, în timp ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a susţinut că prin reorganizare se va face şi o reformă a instituţiei.
„Cei mai buni 300 din aceştia 400 rămân. Şi cu ei vom reforma şi vom aduce la masă Poliţia Locală. E un proces de reformă. (…) Trebuie să fac ceva. Oamenii vor intra în cursuri de formare, vor fi formaţi pe lege, pe comunicare”, a declarat Ciucu.
„Dacă oamenii nu ştiu să scrie şi să citească, nu pot să înţeleagă legea pe care trebuie s-o aplice. Nu pot să dea amenzi. Atât de simplu e – de-abia aştept testele, de-abia aştept să scrie corect limba română, pentru că Poliţia Locală, pentru că încasează salarii mai mari datorită sporului de hrană în special, a fost penetrată prin şpăgi care s-au dat de-a lungul timpului şi nu doar în Sectorul 6 şi a ajuns o ruşine”, a mai spus Ciucu.