Virușii sunt unități de informație care leagă un „internet” celular al ecosistemului planetar. Iși lasă mesaje și executa comenzi!

Virușii sunt unități de informație care leagă un „internet” celular al ecosistemului planetar. Iși lasă mesaje și executa comenzi!

Cea mai interesanta întrebare pe care și-o ridica biologia, în general, dar și biotehnologia, în particular, este dacă virușii pot fi considerați „unități” moleculare vii, chiar dacă nu respecta toate cerințele „viului”, intre care doua condiții esențiale: homeostaza (sa-și păstreze relativ aceeași stare) și capacitatea de reproducție prin sine (virușii având nevoie de o gazda celulara pentru a se multiplica).

Unii cercetatori considera virusii simple „masinarii” moleculare, practic o informatie sub forma ARN sau ADN, impachetata in lipide si proteine. Informatia este purtata de o „masinarie” intrucat nucleocapsida si proteinele de la suparafata virusului au un rol mecanic bine determinat, acela de a se atasa la celula gazda, de a schimba o prima informatie proteică celulara si de a „păcăli” gazda care va ingloba virusul (informatia din nucleul acestuia) in celula, de aici o replicare exponentiala – „in cascada” – cu ajutorul ribozomilor celulari. Cam asta este ceea ce prezinta stiinta „seacă” in materie de virusi.

Partea cu adevarat interesanta vine de la un alt grup de cercetatori care inzestreaza virusul cu un anumit grad de „constiință”. Este cunoscut , de altfel, faptul ca virusii au si ei un fel de „scara de IQ”, acceptata de experti, care ar cuantifica gradul de „inteligenta” al virusilor.

De pildă, in aceasta ierarhie, de pana la 100 de unitati, virusul HIV este considerat cel mai „inteligent”, cu o valoare cuprinsa intre 78-85, iar cel al variolei undeva intre 60-70. Coronavirusii au o „inteligenta” de 20-25, iar Sars-Cov-2 ar avea 25-30, fata de Sars-Cov-1, care ar avea numai 15-20. HIV este considerat cel mai „inteligent” intrucat face mutatii complexe si „loveste” in sistemul imunitar pe care-l „pacaleste”, in plus „evadeaza”, ocolind orice vaccin care s-ar putea face (inca nu s-a gasit vaccin împotriva HIV).

Acesti cercetatori considera ca virusii sunt unitatile primordiale ale vietii si ca de la virusi a evoluat viata, organismele unicelulare, apoi cele pluricelulare etc., pana la organismele complexe de astazi, intreaga materie vie. Dupa unii savanti, virusii ar proveni din spatiul cosmic si ei sunt principalii „plantatori” ai vietii pe planetele ce pot fi locuite.

De asemenea, virusii continua sa transporte informatie „evolutiva”, contribuind la evolutia speciilor (fiind pastratorii de informatie de la o generatie la alta), transmitand in organismele viitoare ale speciilor informatii de la cele anterioare, prin modificarea partilor de ADN celular care pot fi „scrise” (fata de cele care nu pot fi scrise, fiind de tipul „read-only” si definesc in sine specia respectiva prin genom).

Transmiterea datelor si controlul evolutiei se face prin mutatiile virusilor și in cadrul organismelor santoase (printr-un protocol genetic de tip write/rewrite/copy/paste al ARN in ADN si invers), existand și o teorie care sustine ca organismele care ar putea altera evolutia si ar incalca legile progresului biologic prin sisteme „de operare” compromise si mutatii „maligne” trebuie inlaturate, fapt de care s-ar ocupa tot virusii din alte „clase” care inoculeaza reactii „ucigase” ale sistemelor imunitare, asa numitii „killer-viruses”. O mai veche ipoteza sustine ca acestia ar conduce si la mutatii celulare prin ADN, determinand aparitia celulelor canceroase si mutatia rapida a acestora, care nu mai poate fi detectata de acelasi sistem imunitar. Un domeniu de cercetare medicala numit Oncovirologia se ocupa de acest domeniu. Asadar, tot virusii ar determina care organisme sunt „bune” si care sunt „rele” pentru ecosistem.

Virusii sunt cei care in acealasi timp fac schimbul de informatii al celulelor interne unui organism cu mediul exterior, mai apoi cu celulele interne ale altor organisme vii si asa mai departe, practic virusii ar fi unitatile de in informatie care leaga ecosistemul global intr-un soi de „internet” celular si microbiologic, virusii multiplicand informatia in organism ca sa ajunga la cat mai multe celule dedicate.

Virusii intra in corp si parasesc corpul dupa ce au schimbat informatia cu un anumit organism pentru ca mai apoi s-o duca la altul si asa mai departe indeplinid „comenzile” primite de la „mama natura”. In organisme exista miliarde de virusi care contribuie la buna functionare a acelui organism, inclusiv a sistemului imunitar (care este continuu „uprgadat” cu noua informatie genetica).

Raspandirea rapida a informatiei de la un set de celule la altele in cadrul aceluiasi organism este tot o caracteristica virala (celule aflate la mare distanta din punct de vedere molecular – de pilda intre parti de organism: un deget de la picior si un deget de la o mână, sau intre organe: ficat si rinichi – si care transmit informatii proteice (ARN), dublând si complementand informatiile neuronale date prin „coduri” de impulsuri electrice: informatiile rapide electrice se „pierd” dupa transmitere, in vreme ce acelea genetice se pastreaza si se arhiveaza).

Faptul ca un virus extern devine agresiv reprezinta „o forma de manifestare” pe un organism in care se produce o eroare de citire a „softului”, pe care o face sistemul de operare (care este sistemul imunitar in intreaga sa complexitate, care primeste si distruge date, care recompune datele ADN si care repara erori informationale in celule, pe care le specializeaza, transformandu-le din celulele „blank” – celulele stem).

Pe langa virusii „benefici”, care contribuie la functionarea de ansamblul a organismelor complexe, exista si viruși „malefici” cei care sufera mutatii care pun in pericol mecanismele imunitare (cu atat mai mult virusii creati in laborator) care folosesc mecanisme de „invadare” care nu sunt recunoscute de sistemele imunitare de schimburi de informatii.

In principiu, orice virus „normal” intra in organism asimptomatic, se multiplica pentru a transmite informatia, iar cand multiplicarea nu mai e necesara, sistemul imunitar neutralizeaza virusul si-l elimina arhivand doar ceea ce este necesar. In timpul multiplicarii, o parte a virusilor care au suferit schimburi de informatii cu organismul respectiv parasesc gazda si se raspandesc spre alte organisme pentru a le transmite o noua informatie imbunatatita si asa mai departe. Practic, termenul de „infectie” este unul „rau” si se refera doar la virusii care din varii motive deregleaza sistemul de operare imunitar si dau manifestari simptomatice.

Se stie mai putin faptul de catre marea masa de oameni – dar e stiut de cercetatori – ca niciun virus de fapt nu omoara gazda, el isi termina faza de replicare in maximum 7-10 zile, dupa care daca apare vreo „defectiune” e cea a sistemului imunitar care intra in „faza inflamatorie” care poate fi periculoasa pentru acel organism (de pilda, „celebra” furtuna de citokine).

Din acest punct de vedere este deosebita descoperirea oamenilor de stiinta care arata cum un virus transmite o informatie de la o generatie la alta, de la o mutatie la alta, printr-un cod de peptide (parti de proteine) care este citit de noua generatie.

Acea informatie il poate determina sa devina „agresiv” sau „latent” si sa actioneze numai intr-o anumita conjunctura. Toate acestea explica de ce la unele persoane virusul este mai agresiv ca la altele, sau cum pot fi unii simptomatici si altii asimptomatici si cum se comporta acestia functie de „erorile” din sistemul imunitar care sunt date de ceea ce numim generic „comorbiditati”. După care urmează sau nu un „război informational”.

Sursa:ziuanews.ro

SOCIAL ULTIMELE STIRI