În premieră, o televiziune din România l-a provocat la dialog pe ambasadorul Rusiei la București.Invitat în cadrul emisiunii România Unită difuzată la postul de televiziune News România, ambasadorul Valery Kuzmin a stat față în față cu 4 jurnaliști români care au lansat rafale de întrebări cu privire la situația din Ucraina și poziția Rusiei atât față de conflictul din țara vecină cât și poziția Rusiei cu privire la țările care au adoptat în ultima perioadă un val de sancțiuni.
De asemenea Valery Kuzmin a facut o serie de precizări cu privire la înțelegere dintre NATO și UE pe de o parte si Federatia Rusa pe cealalta parte prin care NATO sau UE se angajau să nu se extindă până la Ucraina inclusiv. Acesta a precizat:
,, UE nu are nimic in comun cu asta. In ceea ce priveste Uniunea Europeana, din momentul in care Federatia Rusa a aparut ca stat suveran, la sfarsitul lui 1991, pozitia Federatiei Ruse a fost totdeauna de a nu se crea concurenta intre diferite procese de integrare pe continentul european.
Formarea, mai intai, a Comunitatii Economice Europene, si apoi a Uniunii Europene, a fost unul dintre astfel de procese. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, in estul Europei, si dvs stiti ca exista diferite definitii geografice a granitelor Europei, de asemenea au inceput sa se dezvolte procese de integrare. Noi am sustinut ideea ca aceste procese nu trebuie considerate drept unele care se exclud reciproc, adica de gen ca ori sunteti cu noi, ori impotriva noastra. Apropo, acesta a fost unul dintre sloganurile bolsevicilor, „ori sunteti cu noi, ori impotriva noastra”.
Din pacate, UE, la inceput, a pornit spre o convergenta destul de serioasa, inclusiv teme de securitate, iar apoi a abandonat total aceste principii. Si le-a abandonat, practic, in 2008. Dar nu este aceasta tema noastra acum.
Vorbind de NATO, trebuie sa intelegem ca relatiile Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste cu NATO s-au dezvoltat de la momentul crearii NATO, in 1949. Blocul NATO a fost in mod special inventat ca sa constranga expansiunea comunista, etc.
Tratatul de la Varsovia a aparut mult mai tarziu, in 1955, cand in Uniunea Sovietica au inteles ca din pacate, nu se va putea discuta cu NATO omeneste, frumos, cu respect reciproc. Lasam la o parte aceasta istorie initiala si trecem la segmentul final al acestei lungi succesiuni de evenimente. El a sosit la sfarsitul anilor 80′ din secolul trecut, cand conducerea sovietica in frunte cu Gorbaciov a intreprins eforturi foarte mari pentru a realiza o relaxare a tensiunilor, detente, a facut concesii foarte serioase in domeniul militar.
Au fost incheiate o serie intreaga de tratate importante, despre limitarea armamentelor strategice, despre eliminarea rachetelor de raza mica si medie in Europa etc.
Nu doresc sa prezint aceasta ca
o realizare majora, dar Uniunea Sovietica nu a fost impotriva ca sa fie dizolvata Organizatia Tratatului de la Varsovia care era o contragreutate pentru NATO. Din partea liderilor NATO, atunci, la adresa liderilor sovietici, la nivelul presedintelui, Mihail Gorbaciov, la nivelul militar, ministrului apararii, Iazov, la alte diferite nivele, s-a spus, si aceasta au facut diferiti lideri, si SUA, si Germania Occidentala, atunci era Germania Occidentala, ca NATO nu va inainta nici macar cu un inch peste limitele acelei linii la care se situa atunci, la sfarsitul anilor 80′, in 1990-91.
Da, nu au fost semnate nici un fel de documente scrise pe hartie, care sa contina obligatii juridice. Dar acum asemenea documente exista, de exemplu, Carta, Programul de la Stockholm a securitatii europene care stipuleaza indivizibilitatea securitatii europene si ca nici un grup de state, nici un stat nu poate sa construiasca securitatea sa in detrimentul securitatii altora.
Programul a fost semnat de toti, iar noua ni se spune ca asa ceva nici n-a fost. Care indivizibilitate? La noi in statutul Aliantei Nord-Atlantice este scris ceva… Daca urmam o astfel de logica, atunci, dragi prieteni, alegeti ceea ce va place din istorie si aruncati ce nu va place, atunci se poate considera ca nimic nu a avut loc. Dar noi stim, ce a avut loc. Acum, treptat, cei care urmaresc cu atentie aceasta tema, in memoriile, in primul rand, ale diplomatilor care participau la nivel inalt, la summite, faceau procesul verbal, cateodata ca martori invizibili, care consemneaza, deci apar marturii scrise ca asemenea garantii au fost oferite.
Inca in Rusia tarista, a existat o astfel de notiune, „cuvantul negustorului”. Cuvantul negustorului valora mai mult decat un acord in scris. Daca un negustor isi dadea cuvantul, atunci el considera o chestiune de onoare sa onorifice obligatiile. Desigur, lumea occidentala a fost una a negustorilor, burgheza, capitalista, in comparatie cu URRS. Si se pare ca liderii nostri s-au gandit ca acest cuvant al politicienilor occidentali era, probabil, tot atat de solid ca si cel al negustorilor rusi in timpul tarului.
Pot spune un singur lucru: si Declaratia de la Istanbul semnata la cel mai inalt nivel de toti membrii OSCE, nu doar membrii NATO, dar membrii OSCE, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa, si un alt document interesant, asa numitul Act fundamental despre relatiile intre Federatia Rusa si NATO, semnat in 1997. Nici el nu vorbea deloc despre extindere, nici de pozitionarea bazelor militare tot mai aproape de frontierele noastre.
Era o formulare oarecum vaga. Totusi semnificatia ei este destul de clar, ca NATO nu va desfasura nici un fel de forte semnificative militare de-a lungul perimetrului frontierelor Rusiei. Dar acum vedem acum ca liderii NATO, mai ales, si liderii UE, pentru ca am avut o cooperare destul de dezvoltata cu UE, cum se spunea atunci.”
La interviul acordat de Valery Kuzmin, Ambasadorul Rusiei la București au luat parte jurnaliștii: Ciprian Purice, Adriana Bahmuțeanu, Marius Ghilezan și Remus Rădoi.