Un polițist local din Arad a fost reținut pentru tortură, în noaptea de miercuri spre joi, în cazul decesului unui bărbat de 32 de ani.Un agent al Poliției Locale din Arad, Florin Nicolae Liber, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Arad, a fost reţinut şi este cercetat pentru tortură urmată de moartea victimei, după ce la mijlocul lunii iulie a ridicat de pe stradă un bărbat care ar fi fost agresiv cu trecătorii şi l-a dus la sediu pentru a fi amendat, însă acolo l-ar fi bătut crunt, victima suferind, printre altele, ruptură de cord.
Reținerea s-a produs în contextul morții lui Mircea-Vișan Muzsunye, în vârstă de 32 de ani, bărbat din Lipova, Arad, în cazul căruia familia acuză că agenți ai Poliției Locale l-au omorât în bătaie.
„La sediul D.G.P.L Arad, situat pe Calea Victoriei din municipiul Arad, echipajul ajunge la ora 20,10, unde în parcarea interioară, doi dintre membri echipajului exercită acte de violenţă asupra persoanei vătămate, care era încătuşată cu mâinile la spate. Agentul L. F-N i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, iar agentul G.C. i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu piciorul în partea posterioară, înainte ca aceasta să fie condusă în sediu, aspecte surprinse de camerele de supraveghere video instalate pe exteriorul clădirii. Ulterior, persoana vătămată, încătuşată cu mâinile la spate a fost condusă de către agentul L. F-N în incinta sediului, într-un birou care nu este prevăzut cu sistem de supraveghere video. În interior, agentul L F-N a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, iar aceste aspecte au fost înregistrate de camerele de supraveghere video instalate în incinta sediului. Din imagini se poate observa că agentul avea în mâna dreaptă un obiect, care e posibil să facă parte din dotarea acestuia, respectiv o tonfă”, se arată în comunicat.
La ora 20,42, la sediul Poliţiei Locale a sosit un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, chemat de unul dintre poliţişti, iar la ora 20.55 a sosit şi un echipaj SMURD. Bărbatul este scos pe targă 15 de minute mai târziu şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a doua zi a decedat.
„Moartea numitului M. M.-V. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului traumatic ca urmare a traumatismului cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală, şi toracic cu leziuni de contuzie ale mediastinului, pericardului şi cordului urmate de ruptură de cord, cu hemopericard consecutiv, cu evoluţie rapid agravată de tulburările cascadei de coagulare a sângelui, survenite la un organism tarat, cel mai probabil pe fondul de intoxicaţie etanolică acută, cu sindrom de hepatocitoliză prin necroză de coagulare hepatocitară şi acidoză metabolică severă cu alterarea consecutivă a hemostazei fiziologice. Leziunile traumatice externe descrise în conţinutul constatărilor preliminare au putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, posibil şi cu un corp contondent de formă cilindrică alungită, în condiţiile care vor fi stabilite de organele de anchetă. Opinăm faptul că leziunile traumatice descrise la nivelul capului la examenul intern, la nivelul toracelui, pericardului şi cordului au legătură de cauzalitate conjugată sau complexă prin factori concuratori cu mecanismul tanatogenerator atât prin patologia preexistentă (epicardită cronică, lipomatoză miocardică, infarct miocardic cu schiţă de ţesut de granulaţie) agravată de o intoxicaţie etanolică acută cu sindrom de hepatocitoliză şi stare de acidoză metabolică severă cu alterarea hemostazei fiziologice la momentul prezentării pacientului în unitatea de primiri urgenţe, cât şi prin complicaţiile determinate de leziunile traumatice suferite (hemoragie meningo-cerebrală, ruptură de cord şi hemopericard consecutiv)”, se arată în documentul emis de medicii legişti.
Poliţistul local va fi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.