Datoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în perioada primele opt luni ale anului cu 14,5 miliarde euro fată de nivelul de la finalul lui 2022, ajungând la un total de 158,4 miliarde euro, arată datele publicate vineri de BNR.
Din suma totală, datoria administraţiei publice a ajuns la 71,9 miliarde euro, cu un salt de 23% faţă de decembrie 2022.
Potrivit BNR, evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică include influenţa creşterii preţurilor titlurilor de stat, în valoare de 3,2 miliarde euro
Din volumul total, datoria externă este de 115 miliarde euro, iar creditele intra-grup reprezintă 42,5 miliarde euro.
Datoria externă pe termen lung se ridica la 113,9 miliarde euro la 30 august 2023 (72% din totalul datoriei externe), în creştere cu 15,5% faţă de 31 decembrie 2022.
În paralel, datoria externă pe termen scurt s-a redus cu 1,8%, la 44,5 miliarde euro.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2023 a fost de 95,3%, comparativ cu 82,4% la 31 decembrie 2022.