Sfârșit tragic pentru un pompier în vârstă de 44 ani din localitatea Turburea, judeţul Gorj.Bărbatul, mare iubitor al sportului, în timpul liber obișnuia să joace fotbal pentru echipa comunei. Asta s-a întâmplat şi în ziua în care şi-a găsit sfârşitul.
Venise la Târgu Jiu pentru un meci în deplasare, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit pe teren, acolo unde a rămas inconştient.
Speriaţi, coechipierii săi au sunat imediat la 112.
Medicii s-au chinuit zeci de minute ca să-l readucă la viaţă, însă din păcate au fost nevoiţi să constate decesul.
„Era un băiat nemaipomenit. Nu bea, nu fuma, nu avea probleme. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat. Știu că i s-a făcut rau brusc, după meci, a căzut și nu a mai putut fi salvat. A fost și la echipa locală de fotbal din Turburea. Era pompier la petrol”, a declarat primarul din Turburea, Ion Bîrcă.
„La data de 19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren sintetic, din municipiul Târgu Jiu, unei persoane i s-ar fi făcut rău și ar fi inconștientă. Echipajele SAJ Gorj, sosite la fața locului, au efectuat manevre de resuscitare a bărbatul de 44 de ani, însă a fost constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” a anunţat Poliţia Gorj.