Un agent șef de poliție al IPJ Bihor a fost prins în timp ce spărgea o casă, alături de fratele său. Pentru fapta comisă, acesta va fi nevoit să stea în arest preventiv pentru 30 de zile.
Jaful a avut loc la data de 24 octombrie, când polițistul a cerut şi primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din Oradea, în care locuieşte prietenul martorului.
În interiorul garajului se afla un seif cu bani. La spargere a luat parte și fratele polițistului, care a intrat în locuință și a furat bani și bunuri. Nu a durat mult, iar cei doi au fost prinși în flagrant, pe timp de noapte, după ce au furat 6.000 de lei și bijuterii.
„Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și SJA Bihor au desfășurat activități specifice într-o cauză penală în care, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, la data de 25.10.2023, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru săvârşirea mai multor infracțiuni, respectiv două infracțiuni de trafic de influență, trei infracțiuni de șantaj, două infracțiuni de instigare la trafic de influență şi instigare la furt calificat.
De asemenea, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru săvârşirea mai multor infracțiuni, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, șantaj şi furt calificat”, se arăta în comunicatul de atunci al DGA.
La scurt timp după ce au fost prinși în flagrant, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, însă Tribunalul Bihor a dispus măsura de control judiciar. Măsura a fost contestată de Parchet și ulterior, de Curtea de Apel Oradea, care i-a arestat preventiv pe amândoi pentru 30 de zile.